Scrisori de la prieteni

Cu permisiunea ta, Toni, voi publica pe frontpage articolul tau, intrucat guestbook-ul nu este citit de toata lumea. Iti multumim pentru frumoasele cuvinte pe care le-ai scris, iti multumim pentru frumoasele sentimente care te-au incercat dupa ce ne-ai trecut pragul si,  nu in ultimul rand , iti multumim pentru faptul ca ai revenit.

casa si familia …”e varza”

poate suna ciudat titlul..nu este vorba de vreo frustrare de-a mea ci de o…. casa…. o familie….un bar, o carciuma cum vreti voi.
ideea e ca acolo…toata lumea cunoaste pe toata lumea si nimeni nu cunoaste pe nimeni.
citez un prieten cu care am fost acolo in week-endu ce tocmai a trecut ” ba..ce misto toata lumea da noroc cu mine si ma saluta de parca ma stiu de la gradinita”… si nu glumea…
poate nu sunt eu in masura sa vorbesc despre acest bar care este “e varza” :)…eu am descoperit acest bar in urma cu 2 saptamani can vazandu-ma nevoit sa imi petrec week-endurile singur pentru ca prietena imi pleaca la niste cursuri la timisoara, am decis sa imi caut vechii prieteni..am apelat la vechea mea prietena simona care mi-a recomandat barul “varza” .
am venit cu ea acolo…. speriat, plictisit , frustrat…( lasasem acasa un film neterminat pe care il vazusem deja de 3 ori”stapanul inelului”).. vad o poarta de casa de om normal…singurul lucru care era iesit putin din tipar era semnul pacifist pe care il foloseau hippy, am intrat..am trecut prin mai multe camere (casa nu era decomandata :)).printre diversi tipi care parca se uitau prea lung la mine si care parca erau cu intrebarea pe buze “cine e cocalaru asta?” si intradeva eram imbracat ca un cocalar niste blugi si un pulovar putin mulat cu anchior…ce sa fac…panatalonii de piele pe care ii aveam in liceu au ramas mici, hanoracele cu nirvana s-au demodat de mult si nu am mai investit bani in toale decat in costumele pe care le frec pe la birou de mese si de scaune, m-am asezat la o masa…mai erau la acea masa vreo 3 fetze pe care nu le mai vazusem in viata mea…. nu m-au bagat in seama si parca nici nu vroiam…voiam sa stau acolo in coltul meu sa ascult putina muzica sa beau un suc si sa ma gandesc la ale mele pana va trece timpul si mi se va face somn si voi pleca acasa, urman sa imi petrec toate week endurile viitoare in casa cu un castron de popcorn in fata televizorului iar cainele sa adune de pe jos floricelele pe care le scap.
dar de unde eu norocul asta? intr-o alta camaruta de langa cea in care stateam eu, se aude parca ceva….. parca se aud acorduri de chitara…tresar…. dar…. imi dau seama ca sunt boxele barului….mai sorb o gura de suc de parca beam cea mai tare palinca…imi aprind o tzigara luata din obor la juma de pret…si stau si contemplez..la ce dracu..nici eu nu stiu….mai vb cu simona…o mai intreb de cei pe care nu ii mai vazusem de 7 ani de zile..pe cand aveam parul si eu ca o fetita pana la umar, blond, pantaloni mulati….imi lasam barba ca ma fluierau baietii pe strada….. liniste…plictis…. clar ..o seara ratata…chiar imi parea rau ca venisem….totusi ceva nu imi dadea pace….
de ce simona era asa incantata de acest bar… ea nu parea acum prea trista, dar nici prea vesela..si totusi..de ce ii place asa mult aici…. ori am imbatranit eu si nu mai imi plac astfel de baruri..ori am devenit cocalar cum imi spunea o veche cunostinta din binecunoscuta “rezervatie” din Herastrau, dupa ce “i-am recunoscut” ca printre alte melodii imi permit sa ascult si damian draghici & brothers sa ca ma duc cu placere sa ascult pe nelu ploiesteanu si ca eram un fan al romantelor lui ghe, dinica…. rockeru asta care odata imi era prieten …m-a facut cocalar…doar pentru atat…ce dobitoc…. si m-a acuzat ca i-am furat niste poze…atentie… poze cu mine si cu el de la un concert de pe strada de vara, poze pe care eu le facusem atunci cu aparatul meu si eu le developasem in 2 exemplare si ii dadusem si lui cate un exemplar… deci..sa inteleg ca sunt si cocalar si hotz…. :)… sa revenim…..
simona parea ok, eu… mai rau ca basescu cand vor descoperii ca flota s-a pierdut in triunghiul bermudelor si il vor baga la puscarie pentru neglijenta….
trece un tip pe langa noi…cu parul lung si….saten, grizonat..habar nu aveam….o intreaba pe simona ce face , cum se simte..etc..eu ma simt aiurea si imi arunc ochii pe pereti, vad o chitara electrica prafuita..vad o alta chitara doblesix verde …exact ca cea pe care o aveam si eu in liceu care acu sta fara corzi pe la bunici. ma gandesc….”ba ar fi frumos sa se cante aici la chitara…asa ca intre prieteni”…nu imi termin bine gandul ca aud o chitara…ma uit la boxe….nu e de acolo…. ma uit pe usa in camera vecina……hopa…. un tip zdrangane o chitara…nimic neobisnuit..si eu mai faceam treaba asta prin barulete…… ma rup de paharul de “palinca” si ciulesc urechea la ce se canta….
cantau “rapa” o melodie pe care nu am mai auzit-o sau cantat-o de 7 ani…si de care sunt la fel de satul de parca as fi cantat-o zilnic….dupa cum obisnuiesc sa o spun destul de des…”maneaua muzicii folk”…dar rapa asta se auzea bine….tipul care facea chitara avea o voce nu f. groasa, dar destul de calda… se auzea o fatuca in terta (am realizat ca ea canta in terta pentru ca…. asa canta ea..din gresala….)… si deodata multe alte voci..unele mai groase altele mai subtiri unii sub ton, altii deasupra…..luate per ansamblu..se auzea bine…neasteptat de bine pentru 20-30 de voci nelucrate si care cantau fiecare in legea lui….nici nu se putea altfel ca doar nu erau corul filarmonicii.
cantau cu atat naduf acea “manea” ca am inceput si eu sa cand..intai mai incet apoi vazand ca nu deranjez pe nimeni si nu se uita nimeni ciudat la mine…..am inceput sa cant mai tare…si mai tare….deja cantam la parametrii normali (adica tare) am vazut cativa ca se uita la mine….nu se uitau urat…nici admirativ…mai degraba curiosi….cine sunt de unde am aparut…nu stiam le placea cum cantam, deranjam..habar nu am..cert e ca nu aveam nicio problema cantam d parca ar fi fost ultimul meu cantec…nu imi pasa daca falsez sau nu..daca acopar pe toata lumea sau nu…daca place cuiva sau nu…dar daca nu am primit nico sticla in cap…inseamna ca nu eram foarte strident…. se tremina melodia si pana sa apuc eu sa culeg reactii din jur..deja se canta altceva… de data asta “amintire cu haiduci”… la fel toata lumea canta fara sa ii pese de nimeni si nimic..si eu imi aduceam tot mai puternic aminte de vremurile cand mergeam in preoteasa si cantam “amintire cu haiduci”..si cand un tip care statuse in umbra pana atunci se ridica vine la noi si se recomanda…”Cristian Paturca” si ne spune..copii… regretatul vali sterian nu canta melodia cu acordurile astea… noi vrajiti de el ,nu stiam daca e el sau nu..nu il vazusem in viata noastra..auzisem camai venea pe acolo cu valeriu sterian, dar atat. se apuca sa cante…ii recunoastem vocea seama cu cea pe care o auzeam impreuna cu a lui valeriu sterian prin vremea revolutiei pe la televizor.
fac ce fac si iar fabulez si plec din mesajul initial spre alte zari… ceea ce a reusit sa faca acest bar si oamenii pe care i-am intalnit aici..nu au reusit alte lucruri sa faca. mi-a amintit de vremurile acelea ale asa zisei tinereti, defapt a vremurilor din liceu si mi-a aratat ca pot trai la fel ca atunci si acum cand nu mai sunt in liceu, cand nu ma mai pot tavali cu orice pustoaica pentru ca va trebui sa dau explicatii acasa, ca nu mai am 75 de kg ca sa sar si sa fac pogo…acu sunt un tanar batran , dar in interiorul meu mai palpaia o flacara ca de bricheta fara gaz care a reincetut sa arda cu putere cand am inceput sa realizez ca aici chiar nu conteaza cine esti sau cum te imbraci sau daca te cunoaste cineva sau daca tu cunosti pe cineva..aici esti respectat pentru ceea ce esti, pentru ceea ce vrei sa fi pentru ca te cunoaste toata lumea sau nu te cunoaste nimeni.
nu trebuie sa ceri voie ca sa discuti cu oamenii de la o masa unde vezi un singur loc si te asezi si tu acolo…nu trebuie sa te rusinezi daca in timp ce toata lumea canta, tu taci ca nu stii melodia sau ca nu o poti canta sau ca pur si simplu nu ai voce. poti canta si daca falsezi si nu ai nicio treaba cu muzica.. daca tu te simti bine gemand sau urland pe o melodie… e treaba ta nimeni nu iti va zice niciodata nimic…..
eu de exemplu pana sa pun mana pe chitara in “varza” a trebuit sa mi se spuna de 10 ori “pune ma dracu mana si canta daca vrei” a venit intr-un final unul; dintre patronii barului si mi-a pus chitara in brate cu rugamintea sa am grija de ea.
am dezgolit-o , am mangaiat-o, am acordat-o am ciupit-o de cateva ori hehe……la ce va ganditi…… VA CONTINUA….

Asteptam cu nerabdare partea a doua a povestirii.

Keep the spirit alive!


Share Button