Pink Floyd

Pink Floyd este o formatie britanica de rock progresiv formata in anul 1964 in Cambridge, Anglia, faimoasa pentru compozitiile sale revolutionare in stil rock clasic, versuri filozofice, experimente sonore, originalitate, coperte inovative de albume muzicale si spectacole live intens elaborate.
Componenta initiala a formatiei era: Syd Barrett (vocal, chitara), Roger Waters (chitara bas), Rick Wright (clape), Nick Mason (baterie). Avand un comportament bizar si necontrolat, la cererea expresa a celorlalti membri ai trupei, Barrett a parasit trupa in 1968, la putin timp dupa aparitia albumului de debut, locul sau fiind luat de David Gilmour.
Pink Floyd a devenit una dintre formatiile rock cele mai influente si pline de succes, grupul vanzand de-a lungul timpului un numar estimat la peste 75 de milioane de albume muzicale doar in Statele Unite, (Sursa RIAA, conform datelor avute la 22 aprilie 2006), si peste 200 de milioane de albume in restul lumii (Sursa About.com, conform datelor avute la 9 februarie 2006).